Nici nu ne închipuim ce ne așteaptă la iarnă: șefii de instituții încep să vorbească pe șleau

de: Mădălina Bahrim
18 09. 2022

Încep să apară din ce în ce mai multe avertismente cu privire la escaladarea crizei energetice în sezonul rece care ne bate la ușă.

Știm cu toții că iarna care se apropie cu pași repezi nu va fi una ușoară, dar mulți români s-au liniștit când au aflat că depozitele de gaz ale României ajung zilele acestea la nivelul de 80%.

„Aş vrea să vă spun că astăzi am ajuns la un nivel de peste 79% al stocului de gaze în depozite şi estimăm că până la sfârşitul săptămânii acesta va depăşi pragul de 80%, prag minim aprobat în noul regulament al Comisiei Europene. Aşa că România, cum v-am mai spus, ţinând cont şi de profilul de producţie şi de consum, se află pe un grafic şi pe un trend accelerat de creştere şi pregătire pentru programul de iarnă”, declara ministrul Energiei, Virgil Popescu, miercuri.

În pofida faptului că respectăm plafonul UE, s-ar putea să nu fie suficient! Trebuie să ne pregătim pentru cel mai negru scenariu ce s-ar putea întâmpla iarna aceasta. Desigur, nu știe nimeni ce ne așteaptă și cât de gravă ar putea fi criza energetică, tocmai de aceea e bine să ne umplem la capacitate maximă depozitele de gaz. O astfel de opinie vine din partea vicepreședintelui ANRE, Zoltan Nagy-Bege.

Se vorbește despre „cel mai negru scenariu”

”Pentru această iarnă trebuie să fim pregătiți și pentru cel mai negru scenariu, trebuie să avem pe masă absolut toate soluțiile posibile și imposibile pentru a trece peste această iarnă (…) În niciun caz nu trebuie să ne mulțumim cu limita de 80% impusă de Uniunea Europeană, limită care în câteva zile va fi depășită, ar trebui să țintim un 90 – 95% pentru a fi cât de cât liniștiți în privința iernii care o să vină”, a spus oficialul ANRE, citat de Profit.ro.

Acesta a mai ținut să puncteze faptul că anticipează o iarnă „complicată”. Pe de-o parte, e vorba și despre aprovizionarea cu energie și gaz, dar oficialul e îngrijorat și de perspectiva climatică.

Europa n-ar fi deloc avantajată de situația în care temperaturile din termometre ar fi deosebit de scăzute iarna aceasta.

Să sperăm că vom avea parte de un sezon rece care nu va necesita un consum crescut de energie și gaz!

„UE se confruntă cu efectele unei neconcordanțe grave între cererea și oferta de energie, în mare parte din cauza utilizării continue ca armă a resurselor energetice de către Rusia”, a transmis, la randul său Comisia Europeană, săptămâna aceasta, când a anunțat măsurile decise de UE pentru criza energetică:

„Pentru a reduce presiunea sporită pe care această situație o exercită asupra gospodăriilor și întreprinderilor europene, Comisia face acum un pas înainte în abordarea acestei probleme, propunând măsuri excepționale de reducere a cererii de energie electrică, care vor contribui la reducerea costului energiei electrice pentru consumatori, precum și măsuri de redistribuire a excedentului de venituri din sectorul energetic către consumatorii finali.

Acest lucru este urmarea măsurilor convenite anterior privind umplerea instalațiilor de stocare a gazelor și reducerea cererii de gaze naturale în vederea pregătirii pentru iarna următoare.

De asemenea, Comisia își continuă activitatea de îmbunătățire a lichidității pentru operatorii de pe piață, de reducere a prețului gazelor naturale și de reformare a organizării pieței energiei electrice pe termen lung. Primul răspuns pentru a face față prețurilor ridicate este reducerea cererii.

Acest lucru poate avea un impact asupra prețurilor energiei electrice și poate avea un efect global de calmare a tensiunilor de pe piață. Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producția energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra prețului, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5% în timpul orelor de vârf selectate”, potrivit Executivului comunitar.